Mi-am rupt un deget

Nu interesează pe nimeni, dar eu tot scriu.
Și de ce i-ar interesa pe alții ce-mi rup eu? 
Oamenii au probleme serioase!

În fine, scriu și eu aiurea. Delirez. De durere. Sincer.

Fotografie de pe Pixabay

Aseară, a venit un om minunat și m-a ajutat să tai ultimele lemne cu drujba.
Eram bucuroasă să termin odată, dar nu prea aveam chef să mă ocup de ele.
Sunt îngrijorată pentru mama, mintea îi joacă feste și nu e bine. Nu e bine deloc.

După ce a plecat omul minunat - să-i dea Dumnezeu sănătate - m-am apucat să sparg cu barosul niște uși.
Nu era cine știe ce efort, cădeau tăbliile ușor. Mai ales că fuseseră tăiate cu drujba, unde s-a putut. Erau prea multe cuie să le faci bucăți. N-aș fi vrut să-și strice omul instrumentul de muncă și l-am oprit.

Așa că, trag cu toată puterea mea într-o bucată (vezi poza de mai sus, stânga) și-n acel moment mi-am dat seama că nu erau aranjate cum trebuie.
Dar a fost prea târziu. Mi-a intrat mâna între două lemne și-am văzut vârfurile degetelor ridicându-se, strâmbându-se mai bine zis. Exact ca fața mea, cred.
Imediat am început să zic cu glas tare: „Nu-s rupte, nu-s rupte, nu-s rupte. Nu!”
Dar durerea era colosală.

M-am uitat la ele cu speranță, unul, inelarul de la mâna dreaptă era clar rupt. Falangele în două, sub unghie. Dar nu era strivit și nu-mi ieșise osul/ruptura înafară.
O fractură internă, curată.
Am fugit repede și mi-am băgat mâna sub un jet de apă rece, ca să-mi calmez durerea.
Apoi am mers la congelator și-am scos o pungă cu gheață.
Dintr-odată, totul s-a întunecat în jurul meu.
M-am întins pe covor înainte să cad și-am început să gem de parcă fusesem tăiată bucăți cu un circular.
Nu-mi venea să cred că un os atât de mic poate să procure atâta durere. M-am rușinat de slăbiciunea mea.

Mama era în camera ei, nu m-a văzut.
Am stat lată pe jos, cu mâna-n punga de gheață, până când am început din nou să văd clar.
M-am ridicat, m-am dus afară, am luat niște frunze de tătăneasă și de brusture, am pus niște spirt peste ele, am căutat niște atele și niște fașe.
În acel spirt conservasem tătăneasă. E o tinctură de fapt.

N-am găsit atele, ar fi fost bune lemnele alea de la înghețata pe băț, dar ioc.
Cum naiba să păstrezi așa ceva? 
În trecut o făcusem (câteva), când m-am mutat, le-am aruncat. Le-am considerat prostii.

Am dat peste un semn de carte din lemn. L-am rupt fără să stau pe gânduri.
Strângând din dinți, mi-am îndreptat falangele, am înfășurat o frunză de tătăneasă în jurul inelarului, am pus atelele improvizate pe o parte și pe alta și am înfășurat degetul cât de bine am putut.
Îmi venera să urlu de durere, dar n-am vrut s-o sperii pe mama.
Mi-au curs lacrimile fără să vreau și m-am ținut cu mâna de piept.
Durerea era atroce.
Am luat două antinevralgice cu o gură de rachiu de prune, ca să-și facă efectul mai repede.
Glumesc, n-am rachiu de prune.
În plus, pastilele nu se iau cu alcool.
Nu cumva să faci asta!

După, m-am uitat la un film ca să-mi ai gândul de la prostia ce-am făcut, apoi m-am culcat.
Nu o să crezi, dar am dormit.
Până la urmă, e o fractură de falange, un uscior, nu e că mi-am rupt gâtul, Doamne ferește!
Dar doare. Doare cumplit ticălosul!
Și e mâna dreaptă. Sunt dreptace. Orice mișcare pe care o fac, îmi provoacă fiori de durere.
Cu mâna dreaptă scriu. Tastez. Tastez cu ambele mâini de fapt. Dar ca fapt divers așa. Folosesc toate degetele de regulă. Acum nu pot.

Deși am luat antinevralgice, durerea este continuă, cu atacuri îngrozitoare când fac o mișcare, dar nu-i insuportabilă.

Și mă trezesc gândind cât sunt de norocoasă!
Aș fi putut să mi le strivesc, să-mi rup toate degetele, sau mâna! Ori ambele mâini.

M-am plâns prea mult din cauza acestor lemne.
Legea atracției s-a pus în mișcare.
Am atras negativitate.
E vina mea că mi-am rupt degetul. Dacă aș fi fost mai atentă și mai puțin supărată pe lemnele astea, nu s-ar fi întâmplat.
Numai de belele sunt bună.

Acum mă bucur de durerea asta. În fond, este doar un falange.
O să treacă.

Mulțumesc cerului că mi-a dat o palmă.
Sunt oameni care luptă pentru viața lor și nu se simt așa de nenorociți cum m-am simțit eu din cauza unor lemne putrezite.

Dar, hai să nu exagerez. Nu au fost numai lemnele care „mi-au mâncat viața”, ci multe, multe altele.
S-au adunat și bum!
Falangele fracturat.
Bine că nu s-a întâmplat mai rău.
Îmi asum responsabilitatea acțiunilor și a gândurilor destructive.
Durerea asta le acoperă pe celelalte. Strâng din dinți și gândesc pozitiv.
Am terminat cu lemnele. Aștept soba. Am ce arde la iarnă.

Și-n altă ordine de idei, săptămâna trecută, m-am trezit cu o vecină, pe care n-am văzut-o niciodată, la poartă.
Draga de ea, venise să-mi ofere o mână de ajutor. A zis că i-au spus oamenii, că au citit pe Facebook, că n-are cine să mă ajute cu lemnele astea.
Oferta dumneaei m-a emoționat profund.
Nu știu cum să-i mulțumesc.

Trei femei s-au oferit să mă ajute până acum.
Niciun bărbat.
Dar nu se sfiesc să-mi facă propuneri indecente.

„Ce ești azi, ai decis ieri” 
Titlul unei cărți de auto-ajutor și dezvoltare personală la care lucrez.
Hai cu noi pe Facebook.

PS.
Nu fă așa ceva acasă.
Dacă ai o fractură, te duci la doctor imediat!
Eu sunt o specie aparte. Nu te lua după mine. Eu cred în multe lucruri ce tu nu-ți poți imagina. Cred în vindecarea cu puterea minții.
Și-apoi am o soră asistentă. Am învățat medicină de la ea. Că oricât aș crede, nu stau cu mâinile în sân și-aștept să-mi cadă sănătatea pe tavă. Iau măsuri. Ajut universul să mă ajute

Am scris în „14 nuanțe de roșu”. 
Ai citit cartea, da?