La mulți ani, femeie (mamă sau nu)!

Dragă femeie, mamă sau nu,

În această zi minunată, ziua ta, oriunde te-ai afla și cu oricine cine ai fi, îți doresc să ai parte de o mare de bucurii, un munte de dragoste, și o cascadă de sănătate!
Pentru că meriți.

La mulți ani femeie, mamă sau nu, de Cristina G.

Aș fi vrut ca mama să fie acasă în această zi, chiar dacă, practic, casa părintească nu mai există. După cum știi, am dărâmat-o ca să fac alta rezistentă la intemperii.
Dragostea ce-i port mamei este infinită. La fel era și dragostea pentru tata.
Cum am scris în 14 nuanțe de roșu, părinții mei nu au fost perfecți, însă ne-au dat mai mult decât au avut. Ne-au crescut și educat cum au crezut ei că era mai bine.
Da, noi am plâns și poate le-am purtat necaz de multe ori, însă n-am încetat o clipă să-i iubim.

Când li s-au încovoiat spinările și li s-au înmuiat picioarele, noi nu am uitat de ei. Ne-am adunat toți, de la mic la mare, și-am făcut tot posibilul să le oferim o bătrânețe lină și lipsită de griji.
Nu ne-a fost ușor. Nu le-a fost ușor nici lor, părinților, că fiecare dintre noi are idei și moduri diferite.
Dar nu i-am lăsat nici atunci când nu mai puteam suporta spitalele, doctorii și pastilele și când buzunarele ni s-au golit.

Și mulți oameni, români sau nu, au grijă de părinții lor.
Însă, la fel de mulți, poate mai mulți, se bat cu pumnul în piept că-i iubesc și-ar face orice pentru ei, când de fapt acelea sunt doar cuvinte.
Și merg la culcare cu sufletul împăcat crezând în cuvinte și deloc în fapte.

Dragostea nu se demonstrează numai în cuvinte, ea se demonstrează în fapte și cuvinte.
Că mai sunt și aceia care fac bine și urlă rău. 

N-aș vrea să judec, și nu arăt cu degetul, punctez realitatea.
O realitate cruntă și din ce în ce mai crudă.
Și ne ascundem după degete.
Și postăm... postăm pe toate rețelele de socializare cât de mult îi iubim pe acei care ne-au dat viață, fără însă să demonstrăm nimic din ceea ce scriem sau vorbim.

Banul... banul ne omoară.
Fala ne condiționează existențele.
„Eu” e singurul pronume personal care contează. Eu, și nimeni altcineva.

Când le-am spus unor oameni că vreau să mă întorc în România, să-i fac o căsuță mamei și să am grijă de ea, s-au îngrozit.
— Ești nebună?! Cum să faci una ca asta? Și viitorul tău? Gândește-te la el, ocupă-te de el! Mama ta cât mai are de trăit?

M-am strâns în spate. Și-am plâns. Am plâns cu suspine, căci nu mi-a fost ușor să iau această decizie.

Când am devenit atât de egoiști, atât de lipsiți de inimă? 
Când?! 
Că oriunde mă uit, și pe oricine ascult, toți, toți se bat cu pumnul în piept jurând iubire absolută față de părinți (ori copii). 

Oare ne dăm seama că astea-s doar cuvinte spuse-n grabă? 

Cuvintele nu țin de cald și nici de foame. Cuvintele fără fapte sunt doar cristale de sare într-un pahar cu apă caldă. 
Și mai sunt și acei oameni, copii ai unor părinți aflați departe, care chiar îi iubesc pe cei ce le-au dat viață și-ar vrea să le facă bătrânețea mai ușoară. Dar tot amână, și amână și amână până când este prea târziu, că părinții se duc. 
Lor le scapă timpul printre degete chiar în momentul în care eu scriu aceste rânduri iar tu le citești. 

Mi-e ușor mie să vorbesc, căci nu am copii. Știu și-ți dau dreptate. Eu nu trebuie să le dau un viitor copiilor mei, de aia mi-e mai ușor să renunț la tot, cred mulți. 
Dar oare-i adevărat? 
De mică am vrut să devin scriitoare. 
Și toată viața am făcut sacrificii imense ca să ajung aici. 
Tot ce-aș fi vrut este să scriu fără pauză, nu conta unde, numai să fie liniște și pace. 
Și tot de mică am vrut să le dau părinților condiții de trai mai bune. 
Și-ntr-un sfârșit am pus viața mea și cariera mea în pauză că mama nu mai are o eternitate la dispoziție. 
Pentru ea este acum ori niciodată. 

Oamenii au datoria să dea copiilor un trai de viață decent. 
Nu trebuie să iei dreptul unuia și să-l dai altuia. 
Nu lăsa copiii tăi flămânzi și desculți ca să ai grijă de părinți. 
Ai făcut copii? 
Ai grijă de ei așa cum se cuvine. 
Însă nu pune părinții la spate. Nu-i uita, nu trece cu buretele peste faptul că ți-au dat viață. 
Dacă nu ești fericit, nu este vina lor. 
Noi suntem singurii responsabili pentru fericirea noastră. 

Și e din ce în ce mai greu, căci vrem să avem și de unele, și de altele.
Și poate nici n-avem nevoie de toate alea, dar dacă vecinul are, eu de ce să n-am? Ce-s mai prost? 
Eu fac mai mare, mai aurit, mai zgomotos... 

Iar în vacanțe mergem la mare și la munte, în Egipt și-n China.
N-avem timp să sunăm, n-avem timp să ne schimbăm traseul. Sunt doar câteva zile de vacanță pe an...

Și mama, biata de ea, așteaptă pe la geamuri sau la poartă.
Și poate nu-ți zice nimic, draga de ea, dar fața nu i se mai usucă de lacrimi. Lacrimi de dor și de durere căci nu mai poate folosi baia din grădină... nu mai poate merge până acolo, și deseori nu mai are putere să se ridice.
Dar ea se roagă pentru tine, se roagă pentru copiii tăi și pentru copiii copiilor tăi.
Și apoi se stinge singură, uitată de toți, ignorată de acei cărora le-a dat viață. Căci ea... era trecutul.

Și-atunci venim alergând, căci dacă nu asistăm la înmormântarea celor dragi, în special a mamei, ne vom căi toată viața și ne va merge rău mereu.
Și ne izbim în genunchi, smulgându-ne părul.
Și apoi... apoi îi sărutăm mâinile inerte și reci, urlând în gura mea: „Dac-aș putea da timpul înapoi, oh, preaiubită mamă!!! Ce nu aș face pentru tine...”

Și cerem iertare: „Iartă-mă, iartă-mă, mamă că n-am venit să te mai văd de 10 ani...”
Însă nu mai avem cui să-i cerem iertare.
Ea nu ne mai vede... nu ne mai aude.
Ea... este în altă lume. O lume separată de a noastră. Ea e cu tata, surorile, frații și părinții ei.

Și oricum ar fi, ea, mama ta, nu a fost niciodată supărată pe tine.
N-ai de ce să-i ceri iertare. Ea te-a făcut și te-a iubit așa cum ești, independent de cum te-ai comportat cu ea.

Nu spun că toți ar trebui să facă ce fac eu, departe de mine acest gând.
Ce spun este să-ți iubești părinții, mama, cu fapta și cuvântul. Să nu-ți amintești de ei doar în ultimul ceas.
Fă ce poți acum, chiar acum. Nu mâine, că până mâine mai este mult și când îți sună ceasul, nu poți să-i ceri încă o oră.

Fiecare răspunde de sufletul lui.

Te rog să mă ierți că ți-am smuls, poate, o lacrimă în această zi minunată.
Nu era intenția mea, căci tu sigur nu spui că-ți iubești părinții, dar nu faci nimic ca să o demonstrezi.
Nu ai fi ajuns până aici dacă ai face așa.

Și pentru tot ce-am scris mai sus, mă lupt să înființez un ONG - organizație nonguvernamentală - ca să le demonstrez eu pentru tine, că bătrânii, părinții noștri, nu au fost uitați și sunt iubiți și prețuiți.

Dacă poți și ai de unde, donează 1 euro apăsând pe acest link: https://gogetfunding.com/can-you-imagine-years-without-a-bath-or-shower/?lang=ro

Dacă nu poți face asta, distribuie postările mele și recomandă proiectul meu.
Fă-o din dragoste pentru mama, bunica și poate mătușa ta.

Căci mulți au râs când am spus ce am de gând să fac, și la fel de mulți au lăudat planul meu, însă puțini au contribuit sau mi-au dat o mână de ajutor.
Și acești oameni se bat cu pumnii în piept, căci ei iubesc și sunt așa de generoși...

Dar cuvintele nu devin fapte când le rostești. 

La mulți ani, femeie, mamă sau nu!

PS
Am scris multe postări cu ocazia zilei de 8 martie în trecut, dacă te interesează:

Niciun comentariu