Nu știu tu, dar eu mă rog în fiecare zi.
Nu o zic ca să demonstrez că-s credincioasă, nu sunt mare bisericoasă, dar nu intru-n detalii despre asta. Altul este scopul acestor înșiruiri de gânduri.
N-am să scriu despre Dumnezeu, nu.
Nu, pentru că nu sunt persoana potrivită.
Am să scriu despre rugăciuni. Mai concret, despre rugăciunile pe care le murmurăm în clipe de disperare (în particular, dar nu numai).
 |
| Fotografie de pe Pixabay |
Acestea sunt cele mai importante lucruri pentru mine, în afară de sănătate, clar.
Asta faci și tu, nu?
Gratitudinea ne face să fim mai pozitivi și, nu o să crezi, mai buni.
Poate noi considerăm că un duș, un pat și o masă caldă sunt lucruri pe care ar trebui să le avem toți, la orice oră și-n orice parte a lumii ne-am afla. Este strictul necesar și poate minimul pe care-l merităm.
Și-așa și este.
Totuși, nu toți le avem, chiar dacă muncim pentru ele.
Mulți dintre oameni s-au obișnuit atât de mult cu aceste lucruri, încât nu le mai dau valoare.
„Dare per scontato” zic italienii, „take for granted” zic englezii.
Adică, oamenii (unii, prea mulți) se așteaptă să primească aceste lucruri, indiferent de situație. Iau ca un minim drept ceea ce nu toți au.
Și când o cană cu apă nu are valoare?
Ți s-a întâmplat vreodată să fii într-o situație deosebit de grea?Când nu suferim de sete.
Poate ai aflat că ai o boală, de exemplu.
O boală descrisă de doctori ca incurabilă.
După ce te-ai dus peste tot, într-o zi te-ai trezit poate fără nicio speranță.
Și-atunci la cine te îndrepți?
Dacă ești credincios, nu aștepți să ajungi la disperare, te rogi tot timpul - dar dacă nu ești, rugăciunea este ultima ta resursă. Dumnezeu este ultima persoană la care te gândești să apelezi.
Dacă nu ai încercat, încearcă cu prima ocazie. Dacă nu pentru tine, pentru cineva drag sau pentru un străin.
Este binele invizibil pe care i-l poți face oricui. Un cadou de neprețuit. Și nu te costă nimic.
Imediat ce te rogi, te simți plin de speranță. Nu trebuie să fii creștin de la naștere, nu trebuie să fii botezat în nicio religie, nu trebuie să mergi la biserică - trebuie doar să te lași purtat de brațele speranței.
Poate boala nu-ți trece, dar parcă te simți mai bine, căci știi că nu ești singur.
Și asta se-ntâmplă chiar dacă nu crezi în Dumnezeu. Dar trebuie să te rogi cu intensitate.
Nu ți s-a întâmplat să te trezești rugându-te înainte de un examen, de un zbor cu avionul sau într-o situație de tensiune?
Și tu nici măcar nu crezi.
De ce o facem?
Pentru că, în fundul inimii, unii dintre noi cred. Puțin de tot, dar cred.
Și-apoi, dacă ne rugăm, nu avem nimic de pierdut, dimpotrivă.
Dumnezeu nu râde niciodată de noi.
Și-n altă ordine de idei, mi-am amintit de acei oameni care-și bat joc de credincioși și-i disprețuiesc pentru că în anul 2019 încă mai cred în Dumnezeu.
Îi insultă și-i batjocoresc de parcă ar face cine știe ce crimă.
Și odată era tot așa, numai că atunci îi aruncau în cuștile cu lei.
Dacă tu nu crezi, ce rău îți face ție un om care crede?
Care este problema ta, în fond?
Te crezi mai inteligent pentru că nu crezi în cineva care nu a fost văzut niciodată?
De unde știi tu că există sau nu Dumnezeu?
Cunosc oameni extraordinari de inteligenți care cred în Dumnezeu - un singur Dumnezeu ce nu are nicio religie. O putere divină.
Eu zic că fiecare dintre noi are dreptul să creadă în Dumnezeu și asta nu ar trebui să fie subiect de discuție și motiv de ceartă între nimeni: deștepți sau proști.
Cel care distruge credința cuiva, nu o face din iubire, o face din ură.
Unii oameni nu au pe nimeni. Nu au nimic pentru care să trăiască. Nu au un scop fără Dumnezeu și rugăciuni.
Momentul în care ai contrazis cărțile de religie și ai băgat sâmburele necredinței în inima unui astfel de om, l-ai lăsat singur. I-ai luat tot ce avea.
Poate se amăgea, dar nu-ți lua din traistă!
Acel om nu mai are la cine să se-ndrepte, mai ales în clipele de disperare. Și-atunci e pierdut.
Tu, distrugându-i credința, l-ai condamnat la suferință eternă și poate chiar la moarte.
Și pentru ce?
Să demonstrezi că ești mai deștept?
Mai deștept decât cine?
Ce-ai avut de câștigat?
Nu ai folosit o bombă sau un pistol, dar ai ucis.
Cu ce ești mai deosebit de un oarecare criminal care a înfipt cuțitul în inima unui om care trecea pe stradă?
Nu religiile, nu credința în Dumnezeu sunt problemele omenirii ce trebuie rezolvate sau eradicate - ci aroganța, superbia, lipsa de empatie, egoismul, ura, invidia, incapacitatea de a distinge între rău și bine sau mai rău, indiferența sau refuzul de a da Cezarului ce-i al Cezarului.
„Nu merg la biserică pentru că preoții sunt hoți, falși etc.” Spun unii.
Sunt doar scuze.
Nu mergi la biserică pentru că nu crezi. Și credința nu se poate impune.
Nu mergi?
Nu mergi!
E treaba ta, dar nu da vina pe preoți.
Tu ești drept?
Preoții sunt oameni ca și tine, din carne și oase. Da, ar trebui să fie un exemplu, dar dacă nu sunt, nu-l pedepsi pe Dumnezeu. Întrerupând relația cu El, te pedepsești pe tine. Rămâi să lupți singur în fața altora ca tine. Când o să cazi, nu o să mai simți niciun fel de mângâiere. Nu o să mai simți un fir de bucurie și speranță când ești disperat. Vei fi singur în întreg universul.
Și cum și-o face omul cu mâna lui, nu i-o poate face nimeni.
Oricum ar fi, te poți ruga și acasă, pe un câmp, în autobuz... oriunde. Dacă vrei să te rogi, dacă simți nevoia să-i mulțumești universului pentru ceea ce ai. Fie și numai pentru o cană cu apă, cu ceai sau cafea.
Sincer, eu mă rog mai bine când sunt singură, pe câmp, când tai lemne, când le aranjez etc. Și-atunci când nu mai pot, cu soarele ăsta..., îi mulțumesc. Îi mulțumesc pentru că făcând acel efort, prețuiesc mai mult clipele de odihnă.
Dar tu nu vrei să te rogi, tu vrei să arunci cu noroi și să-ți arăți superioritatea.
Lasă omul care crede în pace și vezi-ți de lipsurile tale!
Viața ta este perfectă?
Nu ești mai deștept dacă nu crezi, dar ești mai rău dacă te bagi în relația ce o are un om cu Dumnezeu.
Este dreptul fiecăruia să creadă.
Dacă ai apreciat, te rog, distribuie.
Mulțumesc.
Niciun comentariu