Ma vaccinez sau nu?

Nu știu ce crezi tu despre teoriile conspiraționiste, nu știu dacă pleci urechea la ele, dar eu refuz cu toată ființa mea să mă las intimidată de ele, așa că: m-am vaccinat. 

Al treilea vaccin l-am făcut pe 12 noiembrie. 

Și asta în ciuda faptului că sufăr de tripanofobia. 

Tripanofobia este o frică extremă de proceduri medicale care implică injecții sau ace hipodermice. 

Da. De copii, tuturor (cred) ne este frică de injecții, dar majoritatea dintre noi depășesc frica asta când devin adulți. 

Și eu am depășit-o pentru mulți ani, apoi am avut parte de niște intervenții chirurgicale care au implicat folosirea multor înțepături de seringă foarte, foarte profunde și de atunci sufăr teribil de tripanofobia. 

Dar nu numai, tot de-atunci (din cauza prea multor vizite la doctori și internări în spitale) sufăr și de iatrophobia – frica de medici și de nosocomefobia – frica de spitale. 

Ca urmare, vreme de circa 15 ani, nu m-am adresat niciunui medic (cu excepția dentistului – medic stomatolog Diana Zăpodeanu – pe care o recomand cu ardoare celor care locuiesc în Iași, Pașcani, Săbăoani și zone limitrofe). Apasă aici pentru mai multe informații (vei fi direcționat pe https://eumerit.blogspot.com). 

Am fost cu părinții prin spitale (cu tata am stat 67 de zile consecutive în 3 spitale diferite din Iași și Barticești – la recuperare), am discutat cu nenumărați medici, dar niciodată despre sănătatea mea. Doar gândul să trec pragul spițatelor (dispensarelor, cabinetelor medicale etc., etc.) mă făcea să transpir rece pe spinare. 

Cu toate acestea, m-am vaccinat. 

Și-așa cum am admis în ziarul de Roman, deși când se vorbea despre un vaccin încă netestat îndeajuns, am decis că n-am să-l fac nici moartă – apoi, văzând că lunile trec fără să-mi fie oferit (lucrez în Anglia), am început să mă rog cu ardoare să fiu trecută pe listă. 

Că aici – in Marea Britanie – la începuturi (la primul și al doilea vaccin adică), erai invitat de circa medicală de care aparțineai. Primeai o scrisoare cu programarea. 

Deci, la început am spus „NU!” hotărât, după o lungă perioadă de reflecție, studiu și informare m-am închinat (literar - în solitudine) să mi se facă. 

Aici nu intri nicăieri, nu primești vaccinuri sau altele pe ochi frumoși, ori prin intermediul cunoștințelor, sau dând mită. 

Să fie taică-tu șeful spitalului și nu ți se oferă tratament preferințial. 

Tu poate ai plecat urechea la teoriile conspiraționiste. 

Poate ai crezut în pozele, articolele și probele false publicate și împrăștiate de mult prea mulți oameni. 

Poate ți-a fost frică că vaccinurile sunt relativ noi și de aceea ai amânat sau chiar refuzat să le faci. 

Te înțeleg. 

Crede-mă. 

Acum 5 ani, am avut o perioadă de circa 6 luni în care am citit și vizionat tot ce-am găsit despre teoriile conspiraționiste. 

Mi-am făcut o cultură extraordinară despre păreri și puteri și aliații masonice, care au ca unic scop să anihileze rasa umană prin orice mijloc posibil și m-a cuprins o teamă de absolut orice. 

Îmi era groază să ies din casă, să beau apă, să mănânc un fruct, să folosesc o cremă, să mă urc în mașină, să mă uit la soare, să mă întind pe iarbă, să mă plimb pe o plajă, să înot într-o piscină etc. etc. etc. 

Îmi era frică să respir. 

Știi vorba aia: „Îi este frică și de umbra lui.” 

Asta eram eu. O umbră de creatură umană, tremurând din toate încheieturile. 

Atacuri de panică unul după altul, agorafobia (frica morbidă de spațiile goale, largi, de locurile publice - frica de a ieși din casă), antropofobia (frica de oameni), și câte și mai câte erau pe capul meu. 

Fiecare secundă era un coșmar. Iadul pe pământ. 

Știam că nu puteam să trăiesc așa. Și-am fost gata-gata să mă duc dincolo. 

Îmi era groază de frică. 

Și-ntr-o zi am spus „stop! Până aici. Ori îmi pun capăt vieții, ori pun capăt fricii!” 

După cum îți dai seama, am ales să pun capăt fricii. 

Și de-atunci n-am mai plecat urechea la teoriile conspiraționiste. La niciuna dintre ele. 

Că cei care le împrăștie, n-o fac din iubire, ba dimpotrivă. 

Mi-a fost frică să-mi fac vaccinul pentru că am tripanofobia și pentru că consideram că n-a fost testat un timp îndelungat și pe destui semeni. Dar eu nu sunt savant și nici om de știință. Nu am cultură în aceste domenii. 

Și când am realizat că dacă iau virusul și-l dau altcuiva, acea persoana ar putea să moară, n-am putut să-mi asum această responsabilitate. 

Prea mare povara și n-am vrut s-o duc. 

Eu vreau să-i ajut pe oameni, nu să le pun viețile în pericol.  

Așa că am răsuflat ușurată când am reușit să mă programez pentru primul vaccin, apoi pentru al doilea și pentru al treilea. 

M-am prezentat la locul destinat vaccinărilor albă ca varul și acoperită în sudoare rece. Dar am strâns din dinți și-am stat cuminte pe scaun, chiar dacă totul în mine urla de teroare. 

A treia oară a fost cel mai rău. 

Dar am să-l fac și pe al patrulea, dacă pandemia nu se termină. 

Și pe-al cincilea. 

Și tot așa. 

Și de-o fi să mor din cauza vaccinului, înseamnă că așa mi-a fost scris. 

Cum să se termine pandemia când suntem atât de egoiști, orgolioși, aroganți și prezumțioși? 

Virusul ăsta a scos ce-i mai rău în oameni și mi-e rușine și milă. 

Mi-e milă de cei care nu-și dau seama că sunt manipulați până la refuz de creaturi cărora nu le pasă de nimeni. De creaturi care vor faimă și putere cu orice cost. 

Și atâția plătesc cu viața. 

Ce utopie să fim solidari și să ne vaccinăm pentru binele comun. 

Fotografie de pe Pixabay