Umanitate, unde esti?

Zilele astea am fost la Brasov sa-mi vizitez mama care sta cu sora mea.
Of, mama... ce dor mi-a fost si cat de tare ma doare inima ca s-a ajuns aici.
Draga mea sora, Ana, a doua nascuta, o venereaza pe mama facandu-i toate poftele, dar amandoua sufera. Mama de dorul locurilor unde a trait 83 de ani, Ana pentru ca mama sufera.  Dar n-am avut incotro. Sora mea si-a sacrificat independenta ca sa se ocupe de mama. Amandorura le-a fost si le este greu.
De aceea am venit eu acasa... incerc sa le iau greutatea de pe umeri si sa le fac viata un pic mai usoara.
M-am inhamat la o munca grea... ce se ingreuneaza si mai mult minut dupa minut. Dar n-am sa dau inapoi, fie ce-o fi.

Mi-e dor sa scriu... parca nu mai am stare,  insa nu am timp si nici dispozitie. Trebuie sa ma gandesc,  sa planuiesc si sa organizez vanzarea apartamentului si construirea casei. In plus, 14 Nuante de Rosu, imi ocupa parte din minte caci e aproape de lansare.

Insa postarea de azi este despre altceva.
Lacrimi calde imi curg necontenit pe obraji din cauza unor fapte la care am asistat astazi, cand ma intorceam de la Brasov.
Nu reusesc sa inteleg... nu pot sa cred...
Unde... unde si cand ne-am pierdut umanitatea?
De ce?!
Chiar nu aveam alegere?

Sa povestesc, sa stii la ce ma refer.
Eram in autocarul in care m-am urcat din Brasov cu destinatia Roman.
In Onesti o batranica infrigurata vrea sa urce, soferul o opreste. Batranica se roaga de mai multe ori. Nu reusesc sa inteleg de ce. As vrea sa intervin. Intreb soferul ce se intampla. Ma ignora.
Insist.  Vreau sa stiu de ce refuza sa o ia. Imi zice ca nu poate opri unde-i  cere batranica "Nu este statie in localitatea ei. E nebuna. Nu vreau sa iau amenda. Nu va bagati. Nu e treaba dvs."
Se inchid usile si plecam. Incep sa plang mocnit. Ma tin cu mainile de stomac atat de tare sufar: "Dac-ar fi fost mama in locul acelei biete bunici?"
Vreau sa urlu, sa-l scutur pe sofer, sa-l intreb daca are mama si cum s-ar simti sa afle ca a fost tratata mai rau decat un caine. Dar n-am ci cine vorbi. Se uita tacticos pe fereastra de parca ar fi un zeu.
N-o fi fost statie in satul bunicutei, dar oprise de nu mai putin de 6 ori in locuri nemarcate pentru fete si femei tinere. Dar bunicuta era... doar un suflet batran, o fiinta fara valoare.
Am coborat din autobuz cu fata impietrita si-afara, desi ploua, m-am sprijinit de un gard si m-am indoit de durere. Nu mai aveam lacrimi dar am plans cu suspine, daca are sens ce spun.  Nu credeam ca-i posibil, dar se poate plange fara lacrimi. Am suspinat zgomotos pana acasa. S-a oprit lumea sa se uite dupa mine. Eu... nu sunt o batranica inca... eu am mai multa valoare.

Ce vreau sa spun este ca nu este admisibil sa nu ne respectam batranii. Fara ei niciunul dintre noi nu ar exista. Batranii au dreptul la demnitate.
Va rog, oameni buni. Va rog.
"Ce tie nu-ti place, altuia nu face."
Batranii sunt slabiciunea mea.  Ei au nevoie de intelegere si sprijin. Nu-i marginalizati, nu-i luati in deradere. Ei sunt cei ce ne-au dat viata.
Ma voi lupta pentru drepturile lor pana la moarte.
Nu sunt o sfanta... Am gresit mult la viata mea dar nu am umilit.

Atat.

Am scris de pe telefon. Mi-a luat o vesnicie.  A trebuit sa-mi eliberez inima. Sufar imens.

De ce-am uitat sa fim oameni?
Cum dormim noaptea?
Cum ne uitam in oglinda?
Ce vedem in ochii nostri cand o facem?

Umanitatea lipseste de Cristina Gherghel

6 comentarii

  1. Nu exista cuvinte in DEX ca sa il cataloghez pe acel om. Oamenii ne inraiesc (acel sofer), dar tot oamenii ne transforma in mai bine (cum esti tu). De la revolutie pana acum, in fiecare an am devenit mai reci, mai egoisti, mai dornici de castig. Acum, daca ne opreste o batranica/un batran pe strada, sa ne ceara ceva, sa ne intrebe ceva, nu ne mai oprim, stim ca “ne grabim”, stim ca “profitul e la orizont”. Viata este plina de alegeri, insa tu ce fel de alegeri vei face? Asta te defineste ca om. Totusi, speranta nu moare niciodata, nu-i asa? Sper la mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am notat și eu răcirea noastră. Mă strânge în spate când văd că doar banul contează. Nu contează de unde (mamă, frate, copil, bolnav), numai să fie. Fala ne omoară. E-atât de trist și-atât de dureros.
      Sunt oameni buni,cunosc o grămadă, dar ceilalți sunt și mai mulți. Nu trebuie să ne dăm în rând cu ceilalți, trebuie să ne unim forțele și să stăm pe poziție. Personal prefer să plâng decât să nu simt nimic când văd oameni care pleacă capul când le este călcată în picioare demnitatea.

      Mulțumesc pentru vizită și pentru vorbele frumoase, Marius.
      Să auzim numai de bine.

      Ștergere
  2. Sincer cand am citit ca ai inceput sa plângi si in acelasi timp m-am pus si in locul bietei femei care stătea si aștepta si nu voia acel șofer sa o ia, mi s-a rupt sufletul. Mi-a rămas tipărita în memorie "povestea" ta si o imagine tristă.

    Banul contează în ziua de azi, altceva nimic pentru majoritatea. Banul ne dictează ce sa facem zi de zi. Este trist. Am uitat sa zâmbim. Am uitat sa ne bucuram lucrurile mărunte.
    Nu este bogat cel care are mai mult, bogat este cel care are nevoie de mai putin.

    Ceilalți oameni sunt mai multi, dar noi suntem mai puternici. Asa imi place sa cred. Hai sa ajutam noi si ei poate se schimba. Hai sa plângem daca e nevoie, dar sa schimbam ceva.

    Multumesc si eu, Cristina. Te-am adăugat la favorite. Imi place ce citesc.

    Sa auzim de bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Îți mulțumesc, Marius.
    E rău ce lăsăm să se întâmple în inima noastră ca societate, în general, dar fiecare face o alegere: să simtă sau să facă bani.
    Eu plâng des căci simt mai mult decât alții. Dar nu mă limitez la a simți și a merge mai departe cu lacrimi pe obraji. Nu știu dacă ai văzut ce doresc să fac pentru ceilalți: https://fundatiaiubitibatranii.blogspot.com/. E un proiect la care lucrez, însă întâi trebuie să o ajut pe mama căci îi scapă timpul printre degete.
    Mi-ar plăcea să adun oameni care gândesc și simt ca mine căci numai împreună vom schimba ceva în bine.

    Bucurii și împliniri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este rau. Majoritatea zic ca vor sa schimbe ceva, ca vor sa fie mai buni, dar de facut nu face nimeni nimic. Asta este trist. Majoritatea aleg banii, din pacate. Nu realizeaza ca alearga toata viata dupa bani si nu se bucura de lucrurile cu adevarat importante. Oare realizeaza ca totul ramane aici pe pamant? Nu ia nimic cu ei?

    Nu am vazut pana nu ai scris tu aici. Dupa ce ai scris, am rascolit putin prin proiectele tale (e sambata, am ceva mai mult timp) si am vazut. Te felicit! Nu multi isi vand casa pentru altcineva, chiar si pentru mama. Majoritatea probabil stateau si isi plangeau de mila fara a ridica un deget. Aste spune multe despre un om. Mult noroc cu realizarea visului tau, meriti sa il indeplinesti, esti un om minunat.

    Oamenii buni si cei predestinati se spune ca se gasesc singuri intr-o zi. Universul are grija de asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oamenii vorbesc despre schimbare, o doresc, dar se așteaptă să se înfăptuiască de la sine. Schimbarea cere eforturi uriașe. Nimeni nu ia nimic cu el. Toți știm asta, dar ne zbatem oricum. Fala...

    Îți mulțumesc din suflet pentru interes și cuvintele de încurajare, Marius. Puțini au timp de dedicat lecturii (cărți, postări, ziare etc.). Apreciez.
    Am vreo 30 de bloguri și câteva proiecte în care investesc trup și suflet. Nici cei care mă urmăresc îndeaproape nu le cunosc pe toate.
    Îți mulțumesc. Să te audă universul.

    RăspundețiȘtergere