Îți iubești părinții?
Sunt sigură că majoritatea dintre voi a răspuns „Da, normal!” sau „Da, foarte mult!”
Dacă îi iubești, ce ai face pentru ei?
Și la această întrebare mulți ar răspunde „Orice!”
Păcat că nu toți avem posibilitatea să facem orice, oricând.
Fiecare dintre noi, copil sau părinte, avem lucruri de făcut independente de relațiile de sânge.
Este greu să ajuți când tu ai avea nevoie de ajutor.
Dacă mă cunoști și urmărești de mult timp, știi că am emigrat în anul 2000, mai întâi în Italia apoi în Anglia. Ceea ce nu știi este motivul pentru care m-am dus printre străini singură.
De fapt, au fost multe motivele pentru care am decis să las tot ce știam și să plec în lumea mare. Însă, să fiu cinstită, am plecat sperând să reușesc să construiesc o căsuță pentru părinți cu baie și apă curentă în casă.
Da, m-am născut la țară și aici, casele vechi nu au aceleași facilități ca cele din ziua de azi.
Când au construit părinții casa prin 1965, nimeni nu s-a gândit să facă o cameră rezervată băii. Așa se obișnuia pe atunci.
Dacă ai avut sau ai bunici la țară, știi despre ce vorbesc.
Când eram mică visam să fac un duș cald în fiecare zi pentru că ne spălam la lighean, pe bucățele în cursul săptămânii și sâmbăta - zi de baie generală - într-o cadă de tablă.
Era greu și incomod.
Când mergeam în oraș, făceam baie la surorile mele care locuiau la bloc. Bietele de ele, când ne vedeau apărând, pregăteau cada în care ne bălăceam ca niște rațe ce n-au văzut apă în viața lor.
Dar despre asta am scris în 14 Nuanțe de Roșu: Amintiri din Copilăria Comunistă.
Ziceam că de aia am plecat și-am trăit numai eu știu cum. Dar, cu toate sacrificiile ce am făcut, căsuța nu am reușit s-o construiesc.
Am tot sperat ca poate anul următor, sau următorul și iar și iar și uite că anul trecut (2018), tata s-a dus dintre noi fără să vadă o baie în căsuța lui.
Nu-ți spun cum m-am simțit, mai ales că n-am apucat nici să termin cartea de memorii care-i este dedicată.
Dar... asta-i viața. Faptele sau nefaptele au consecințe.
Am fost buimacă și copleșită de durere pentru mult timp.
Însă anul acesta, pe 9 ianuarie, am luat hotărârea să mă întorc în țară și să fac ce gândesc și sper de atâția amari de ani că am să fac. Nu se mai poate amâna. Este acum ori niciodată. Și nu pot să nu fac imposibilul acum.
Nu a fost ușor să renunț la viața din Anglia, la noii prieteni și la cariera pentru care am muncit atât de mult. O duceam bine acolo... Da, am avut un hop mare de trecut la sfârșitul anului, dar în general mi-a fost tare bine în Marea Britanie.
Când le-am spus apropiaților și prietenilor despre intenția mea, toți m-au descurajat. Și aici mă refer la români.
— Cum să mergi tu în țară când toți fug de ea?! Știi ce greu să trăiește în România? Știi ce corupție, ce mizerie morală este la noi? N-ai să poți niciodată să faci ce ai tu de gând. Sunt visuri imposibile. O să te îngropi acolo. Să-ți iei Adio de la cariera de scriitor.
Stai că am uitat să menționez și faptul că doresc să înființez o Asociație Umanitară în folosul bătrânilor din satul meu.
Ce m-au mai luat la mișto românașii noștri...
Am zis că știu că doar aici m-am născut. Am locuit în România din 2010 până-n 2014 și-am văzut ce nenorocire este în țărișoara noastră.
Dar lucrurile nu se fac singure. Cineva trebuie să înceapă de undeva. Am zis că mai bine mor încercând decât să nu fac nimeni pentru că „nu se poate.”
Sincer, nu aș fi vrut niciodată să mă întorc în România dar mama are nevoie de ajutor.
Ce fac acum, fac exclusiv pentru mama mea.
Anul acesta împlinește 84 de ani, nu mai poate să-și poarte singură de grijă. De fapt sunt cam 20 de ani de când am avut mereu pe cineva cu ei, și în ultimii ani, noi, copiii lor, am avut grijă de ei cu schimbul. O lună unul, altă lună altcineva... Din păcate, unii au făcut mai puține luni decât alții dar fiecare a făcut ce a putut.
De când s-a stins tata, iubita mea soră, Ana, a avut singură grijă de ea și-n octombrie a luat-o la ea într-un oraș de lângă Brașov.
Și ce greu le-a fost amândurora să se adapteze la noua conviețuire și stil de viață...
Biata mea mamă... să se obișnuiască la oraș după 83 de ani la țară, într-același loc...
Nu este ușor și vrea să vină acasă, n-are stare.
Biata mea soră îi oferă toate condițiile dar mamei îi este dor de casa ei în care a trăit atâția amari de ani. Îi este dor de patul în care dormea tata...
Să iei un bătrân din locurile lui e ca și cum ai scote un copac din rădăcinile de 100 de ani și a-l planta în alt loc.
Șansele să prindă rădăcini în noul loc sunt puține.
Așa că am decis să vin acasă, să-mi vând apartamentul și să-i construiesc mamei o căsuță cu baie și apă curentă.
N-am nici jumătate din banii necesari pentru că apartamentul meu nu are o mare valoare imobiliară, dar am să fac ce-am să pot.
Aruncă o privire la pozele de la apartamentul meu. Poate-l vrei tu.
Știu că toată lumea crede că am o avere pusă deoparte că doar atâția ani am stat departe de țară...
Dar uite că n-am. Dacă aș fi avut, aș fi construit de mult casa asta la care mă gândesc de copil.
În orice caz, pun anunțul relativ la apartament și aici în caz de cineva vrea să facă o investiție.
Îl poți vedea pe Facebook dacă te interesează mai multe fotografii.
Apartamentul de 45 de mp aflat pe Aleea Liliacului (Roman/Neamț, pe lângă Biserica Catolică Fericitul Ieremia Valahul-Str. Siretului) la etajul doi (2), are două camere și este semidecomandat.
Blocul construit în 1980, este izolat în totalitate. Zona este foarte liniștită, o școală și un supermarket aflându-se la 10 minute de mers pe jos, centrul la 20 de minute (tot pe jos). În plus, la numai 2 minute este o stație de autobuz care duce peste tot în oraș (inclusiv la Kaufland și Roman Value Center – Carrefour).
Aceasta locuință imediat locuibilă are parchet vechi în condiții optime și este extrem de ușor de modelat după propriile nevoi și preferințe (avantaj de a alege materialele, calitatea finisajelor, culorile) dar și după bugetul personal, fiind o optimă investiție pe termen lung.
Alte detalii:
• Apă și gaz separat
• Bideu
• Centrală pe gaz cu calorifere noi
• Ușa de la balcon (neacoperit) și ferestrele sunt de pvc/termopan cu plase anti țânțari
• Pereții alb imaculat nu au avut niciodată igrasie
Preț 19,000 euro.
Cine este serios interesat și intenționat este rugat să mă contacteze la numărul de tel: 0765978666, să-mi scrie aici sau sa-mi trimită mesaj pe Facebook.
Tu ce ai face pentru părinții tăi?
Eu îmi vând apartamentul pe care am jurat să nu-l vând niciodată. Este singurul lucru pe care îl am.
Dar s-o văd pe mama că are condiții este mai important decât orice. Am amânat destul. Nu vreau să plâng în pumni că nu mi-am luat inima în dinți când a trebuit.
Sunt sigură că majoritatea dintre voi a răspuns „Da, normal!” sau „Da, foarte mult!”
Dacă îi iubești, ce ai face pentru ei?
Și la această întrebare mulți ar răspunde „Orice!”
Păcat că nu toți avem posibilitatea să facem orice, oricând.
Fiecare dintre noi, copil sau părinte, avem lucruri de făcut independente de relațiile de sânge.
Este greu să ajuți când tu ai avea nevoie de ajutor.
Dacă mă cunoști și urmărești de mult timp, știi că am emigrat în anul 2000, mai întâi în Italia apoi în Anglia. Ceea ce nu știi este motivul pentru care m-am dus printre străini singură.
De fapt, au fost multe motivele pentru care am decis să las tot ce știam și să plec în lumea mare. Însă, să fiu cinstită, am plecat sperând să reușesc să construiesc o căsuță pentru părinți cu baie și apă curentă în casă.
Da, m-am născut la țară și aici, casele vechi nu au aceleași facilități ca cele din ziua de azi.
Când au construit părinții casa prin 1965, nimeni nu s-a gândit să facă o cameră rezervată băii. Așa se obișnuia pe atunci.
Dacă ai avut sau ai bunici la țară, știi despre ce vorbesc.
Când eram mică visam să fac un duș cald în fiecare zi pentru că ne spălam la lighean, pe bucățele în cursul săptămânii și sâmbăta - zi de baie generală - într-o cadă de tablă.
Era greu și incomod.
Când mergeam în oraș, făceam baie la surorile mele care locuiau la bloc. Bietele de ele, când ne vedeau apărând, pregăteau cada în care ne bălăceam ca niște rațe ce n-au văzut apă în viața lor.
Dar despre asta am scris în 14 Nuanțe de Roșu: Amintiri din Copilăria Comunistă.
Ziceam că de aia am plecat și-am trăit numai eu știu cum. Dar, cu toate sacrificiile ce am făcut, căsuța nu am reușit s-o construiesc.
Am tot sperat ca poate anul următor, sau următorul și iar și iar și uite că anul trecut (2018), tata s-a dus dintre noi fără să vadă o baie în căsuța lui.
Nu-ți spun cum m-am simțit, mai ales că n-am apucat nici să termin cartea de memorii care-i este dedicată.
Dar... asta-i viața. Faptele sau nefaptele au consecințe.
Am fost buimacă și copleșită de durere pentru mult timp.
Însă anul acesta, pe 9 ianuarie, am luat hotărârea să mă întorc în țară și să fac ce gândesc și sper de atâția amari de ani că am să fac. Nu se mai poate amâna. Este acum ori niciodată. Și nu pot să nu fac imposibilul acum.
Nu a fost ușor să renunț la viața din Anglia, la noii prieteni și la cariera pentru care am muncit atât de mult. O duceam bine acolo... Da, am avut un hop mare de trecut la sfârșitul anului, dar în general mi-a fost tare bine în Marea Britanie.
Când le-am spus apropiaților și prietenilor despre intenția mea, toți m-au descurajat. Și aici mă refer la români.
— Cum să mergi tu în țară când toți fug de ea?! Știi ce greu să trăiește în România? Știi ce corupție, ce mizerie morală este la noi? N-ai să poți niciodată să faci ce ai tu de gând. Sunt visuri imposibile. O să te îngropi acolo. Să-ți iei Adio de la cariera de scriitor.
Stai că am uitat să menționez și faptul că doresc să înființez o Asociație Umanitară în folosul bătrânilor din satul meu.
Ce m-au mai luat la mișto românașii noștri...
Am zis că știu că doar aici m-am născut. Am locuit în România din 2010 până-n 2014 și-am văzut ce nenorocire este în țărișoara noastră.
Dar lucrurile nu se fac singure. Cineva trebuie să înceapă de undeva. Am zis că mai bine mor încercând decât să nu fac nimeni pentru că „nu se poate.”
Sincer, nu aș fi vrut niciodată să mă întorc în România dar mama are nevoie de ajutor.
Ce fac acum, fac exclusiv pentru mama mea.
Anul acesta împlinește 84 de ani, nu mai poate să-și poarte singură de grijă. De fapt sunt cam 20 de ani de când am avut mereu pe cineva cu ei, și în ultimii ani, noi, copiii lor, am avut grijă de ei cu schimbul. O lună unul, altă lună altcineva... Din păcate, unii au făcut mai puține luni decât alții dar fiecare a făcut ce a putut.
De când s-a stins tata, iubita mea soră, Ana, a avut singură grijă de ea și-n octombrie a luat-o la ea într-un oraș de lângă Brașov.
Și ce greu le-a fost amândurora să se adapteze la noua conviețuire și stil de viață...
Biata mea mamă... să se obișnuiască la oraș după 83 de ani la țară, într-același loc...
Nu este ușor și vrea să vină acasă, n-are stare.
Biata mea soră îi oferă toate condițiile dar mamei îi este dor de casa ei în care a trăit atâția amari de ani. Îi este dor de patul în care dormea tata...
Să iei un bătrân din locurile lui e ca și cum ai scote un copac din rădăcinile de 100 de ani și a-l planta în alt loc.
Șansele să prindă rădăcini în noul loc sunt puține.
Așa că am decis să vin acasă, să-mi vând apartamentul și să-i construiesc mamei o căsuță cu baie și apă curentă.
N-am nici jumătate din banii necesari pentru că apartamentul meu nu are o mare valoare imobiliară, dar am să fac ce-am să pot.
Aruncă o privire la pozele de la apartamentul meu. Poate-l vrei tu.
Știu că toată lumea crede că am o avere pusă deoparte că doar atâția ani am stat departe de țară...
Dar uite că n-am. Dacă aș fi avut, aș fi construit de mult casa asta la care mă gândesc de copil.
 |
| Apartament de vânzare în Roman/Neamț, 19 000 euro |
Îl poți vedea pe Facebook dacă te interesează mai multe fotografii.
Apartamentul de 45 de mp aflat pe Aleea Liliacului (Roman/Neamț, pe lângă Biserica Catolică Fericitul Ieremia Valahul-Str. Siretului) la etajul doi (2), are două camere și este semidecomandat.
Blocul construit în 1980, este izolat în totalitate. Zona este foarte liniștită, o școală și un supermarket aflându-se la 10 minute de mers pe jos, centrul la 20 de minute (tot pe jos). În plus, la numai 2 minute este o stație de autobuz care duce peste tot în oraș (inclusiv la Kaufland și Roman Value Center – Carrefour).
Aceasta locuință imediat locuibilă are parchet vechi în condiții optime și este extrem de ușor de modelat după propriile nevoi și preferințe (avantaj de a alege materialele, calitatea finisajelor, culorile) dar și după bugetul personal, fiind o optimă investiție pe termen lung.
Alte detalii:
• Apă și gaz separat
• Bideu
• Centrală pe gaz cu calorifere noi
• Ușa de la balcon (neacoperit) și ferestrele sunt de pvc/termopan cu plase anti țânțari
• Pereții alb imaculat nu au avut niciodată igrasie
Preț 19,000 euro.
Cine este serios interesat și intenționat este rugat să mă contacteze la numărul de tel: 0765978666, să-mi scrie aici sau sa-mi trimită mesaj pe Facebook.
Tu ce ai face pentru părinții tăi?
Eu îmi vând apartamentul pe care am jurat să nu-l vând niciodată. Este singurul lucru pe care îl am.
Dar s-o văd pe mama că are condiții este mai important decât orice. Am amânat destul. Nu vreau să plâng în pumni că nu mi-am luat inima în dinți când a trebuit.
.jpg)
Niciun comentariu