Ma lepad de rau: Sa fii bun este o alegere

Am vrut de mult să scriu despre lucrurile acestea care mă rod din interior, dar n-am mai apucat.
Înainte de a intra într-un an nou, vreau să mă lepăd de toate gândurile și trăirile negative.
De anul viitor vreau să scriu pe un alt ton.
Mai mult ca sigur că o să mă abat de la regula asta, dar te anunț de pe acum, ca să știi că mă contrazic des. 
Așa, ca să fie mai palpitant. 

Drag cititor, sunt sigură că, din nefericire, ai întâlnit și tu oameni cu care nu se poate discuta ca de la persoană la persoană. 
Mai bine zis, persoane care nu te lasă să vorbești căci adevărul absolut e în „colțul lor”.
Eu sunt deosebit de „norocoasă” în această privință, dovadă făcând atâtea cărți de memorii dramatice.

Cu toate studiile pe care le-am făcut și-ncă le fac (sunt autodidactă), nu am reușit niciodată să ajung la un compromis cu oamenii nerezonabili pe care i-am întâlnit.
Singurul mod în care am reușit să mă apăr de efectul lor nociv și, din nefericire, de atacurile lor deosebit de crunte, a fost să tai orice legătură cu ei.
Știu că e ușor să faci asta când ființa irațională este străină, adică nu ești legat prin sânge de ea, însă când persoana cu care nu se poate discuta îți este soț (partener), copil, frate, soră, mamă, bunică, rudă apropiată, nu este deloc simplu să te îndepărtezi.
Mai ales când locuiești fizic aproape.

Ce vei citi mai departe, ți se va părea, poate, familiar.
Dacă-i așa, înseamnă că cunoști în primă persoană iadul pe pământ.
Îmi pare rău pentru tine și sper din suflet că ai ieșit din mizeria în care te-au împins acești demoni.

Până cum circa 20 de ani, nu credeam în magia neagră și nu credeam că un om este în stare să-și vândă sufletul diavolului ca să-ți facă rău.
Dar când o femeie oarecare a intrat în contact cu familia mea, a trebuit să fac un pas înapoi și să accept că există diavoli pe pământ.
Nu povestesc ce anume a făcut familiei mele, că a trecut demult. 
Este doar un exemplu. 

După ea, am întâlnit alte creaturi cu sufletul negru care mi-au făcut extrem de mult rău.
Creaturi care privesc lucrurile dintr-o singură perspectivă, a lor evident.
Pentru aceste ființe există numai un singur adevăr, cel pe care-l gândesc și proclamă ei.
Oricât ai încerca să discuți cu acești aghiuță, n-ai cum. Nu te ascultă, n-ai dreptul la dialog, căci ei și-au făcut o idee despre tine (sau o problemă comună) și nu au intenția să și-o schimbe.
Se cred mai ceva decât o zeitate, mai ceva decât Dumnezeu.
Dar după părerea mea, Dumnezeu își schimbă des părerea în bază a ceea ce se întâmplă în lume.

De curând, am avut de-a face cu o astfel de persoană nerezonabilă.
O persoană pe care am ajutat-o extraordinar de mult.
O persoană căreia nu i-am cerut nimic, dar de la care m-am așteptat să se comporte civilizat.

Și-acum tu vrei să-mi spui: „Să nu te aștepți niciodată la nimic de la nimeni.”
Tu nu te aștepți să fii respectat când tratezi cu respect? 
Dacă nu te aștepți, atunci ești un sfânt.
Eu mă aștept. Respect este singurul lucru ce datorăm fiecărui om și animal.

Din ce am observat de-a lungul anilor, oamenii care au mult în viață se fălesc cu proverbul de mai sus și cu ăsta: „Banii nu aduc fericirea.”
Nu discut proverbele acum, am făcut-o de multe ori până acum.

Această persoană cu care am avut nenumărate divergențe de-a lungul anilor (încă înainte de a o ajuta), mi-a imputat că am ajutat-o doar pentru că mi-a convenit.
Nu am dat din bunătate, dar din surplus.
Nu m-am sacrificat, m-am fălit.
Ba mai mult, nu am ajutat-o pe ea, am profitat.

Acum, pentru un om care nu a profitat niciodată de nimeni și de nimic, pentru o persoană care mereu a dat și cămașa de pe ea și care a respectat și respectă orice ființă și lucru de pe pământ, astfel de acuzații sunt absolut covârșitoare.
Bârfele, vorbele pe la spate, acuzațiile aruncate în vânt dor, însă toată lumea vorbește aiurea câteodată. Treci cu vederea, ignori că na, și tu ai greșit și sfinții o fac.
Însă când acuzațiile sunt aduse ca de un tribunal regesc cu profundă ură și siguranță, atunci rămâi tâmpit și te întrebi dacă persoana care te acuză este însăși Satana, pentru că niciun om care are chiar și 1% suflet și creier nu ar gândi și zice asemenea aberații.

Această creatură pe care o cunosc din fașe, mi-a făcut extraordinar de mult rău de-a lungul anilor, dar asta nu m-a împiedicat să o ajut.
Știam că nu merită în ruptul capului, dar am făcut-o oricum.
Chiar dacă m-a costat extraordinar de scump.
Din nefericire, aceste creaturi beligerante habar nu au ce este sacrificiul, compromisul și suferința pentru că nu au probat niciodată pe pielea lor.
Ei nu au ajutat și nu și-au călcat pe fire și pe mândrie să dea șanse celor ce le-au greșit.
Mai bine zis, ei nu au ajutat niciodată pe nimeni, bun sau rău.
Ei nu știu ce-nseamnă să pierzi bani pe spatele altora, după ce ai muncit ca un sclav să-i aduni.
Ei nu știu ce-nseamnă să stai toată viața în frig, să cumperi cele mai ieftine lucruri, ca să reușești să pui ceva deoparte să reușești să faci cadouri în stânga și-n dreapta.
Nu știu ce-nseamnă să fii om cu toți.
Ei știu să ia și să te scuipe. Dar, curios și absolut absurd, ei sunt convinși și insistă că au ajutat.

Să te păzească Dumnezeu să le atragi atenția asupra comportamentului lor arogant, nerespectuos, insolent și impertinent.
Să nu te pună păcatul să le spui sau să-i întrebi:
„Măi aghiuță, tu știi ce este respectul? 
Cum îndrăznești să stai în baie 15 minute când oamenii trebuie să meargă la serviciu? 
Cum să lași farfuriile nespălate 5 zile când alții trebuie să folosească chiuveta? 
Etc., etc., etc.”
Nu, să nu faci asta că imediat îți imput că le-ai scos ochii că i-ai ajutat.

Și pentru că i-ai ajutat, ei îți poartă pică toată viața. 
Aceste creaturi știu doar să ia fără să dea.
Ba mai mult, aceste creaturi te insultă și te înjunghie pe față. Nu se dau îndărăt să-ți plătească înmiit ajutorul ce le-ai dat necondiționat, da, dar în sensul opus.
Sunt capabili să te dea pe mâna poliției, după ce ți-au înscenat o mârșăvie.
Ba chiar nu ar clipi dacă ți s-ar tăia capul sau ai muri cu o seringă în braț după ani de pușcărie făcuți pe nedrept pentru că ei (și prietenii lor) au depus mărturie falsă împotriva ta.
Nu numai că nu au remușcări ce orice om sănătos la cap are, dar se bucură și bat din palme.
Asta după ce le-ai salvat viața. Literar.

Nu, nu mă aștept niciodată la gratitudine din partea celor pe care i-am ajutat, dar nu mă aștept nici să fiu înjunghiată, umilită, scuipată și batjocorită. Nu mă aștept să devin cârpă și sac de box după ce numai Dumnezeu știe cât de greu mi-a fost să ajut.  

Dacă nu ți s-a întâmplat niciodată așa ceva, nu cita proverbe. Nu judeca și nu-ți da cu părerea.
Știu din experiență că sunt mulți cei cărora li s-a întâmplat așa ceva.
Știu că mulți plătesc și la propriu și la figurat din cauza celor pentru care s-au jertfit.
Când ești părinte știi că copiii pot fi ingrați deoarece habar nu au ce este greul, dar oricum ar fi, nu te aștepți să te înjunghie râzând.
Și totuși se întâmplă.
Cât de dureros este asta? 
Cât de absurd? 

De-a lungul anilor, am fost acuzată de multe chestii abominabile care nici nu mi-au trecut prin cap vreodată.
Numai unui criminal i-ar trece prin cap unele ticăloșii.

Știi ce cred eu? 
De fapt nu cred, știu din experiență.

Cine te acuză de ceva ce tu nici măcar nu ai gândit (pe nedrept deci) este pentru că așa se comportă/fac ei. 

Ei fac și dau vina pe tine.
Unii nu știu să-și asume responsabilitatea acțiunilor și dau mereu vina pe alții.
Ei fac rău și ei acuză, bagă zâzanie și se răzbună.

Mai știu și o altă tipologie de oameni care te pedepsesc pe tine pentru ce le-au făcut alții. 
Spui o dată un cuvânt greșit, sau nici măcar nu e greșit că-i o glumă, dar așa îl interpretează ei, și-ai trezit bestia nerezonabilă care te atacă cu toată muniția de răutate pe care alții au descărcat-o asupra lor.
Am mai scris despre asta.

Mai sunt și acei oameni pe care-i cunoști de 1000 de ani și care de-a lungul timpului ți-au urmărit orice mișcare și apoi și-au făcut o impresie despre tine care este extraordinar de departe de realitate.

• Te-au judecat din prisma/perspectiva lor. 
• Ți-au cântărit acțiunile cu cântarul lor folosind greutățile construite de ei. 
• Te-au etichetat cum au decis ei că-i corect și s-au convins că au dreptul să creadă tot ce-i mai rău despre tine. Nu țin cont de situații, de contexte, de motivele ce te-au împins să faci sau să te comporți într-un anumit mod. Pentru ei nu există o altfel de oca decât ocaua lor. 

Mi s-au spus și reproșat multe la viața mea. 

• De exemplu, când am îndrăznit să-i rog cu lacrimi pe călăii mei să înceteze cu acuzele și atacurile nemiloase, mi s-a spus că sunt penibilă. 
• După ce m-au înjunghiat de o mie de ori (înainte și după ce i-am ajutat), mi-au spus să încetez să fac pe-a victima. 
• Mi-au spus că nu mă cunosc deloc așa cum mă cunosc ei. Mi-au spus că cred că mă cunosc, dar nu e așa. Ei știu mai bine. Ei m-au urmărit, ei m-au văzut ce am făcut atunci și altădată... de fiecare dată. Eu nu știu ce-i cu mine, dar ei știu. 

Și asta după ce mi-am dedicat mai mult de jumătate din existență introspecțiilor zilnice.
Știi tu mai bine decât mine ce-i în sufletul meu? 
De ce? 
Pentru că tu ești așa cum mă acuzi pe mine? 
Pentru că așa sunt cei cu care alegi să te înconjuri? 
Pentru că bagi pe toată lumea în aceeași oală? 
Pentru că tu te îndoiești de candoarea oamenilor? 
De ce nu crezi că există oameni buni și curați pe lume? Pentru că tu habar nu ai să fii bun, nu? Nu crezi în candoarea oamenilor pentru că tu ești negru la suflet. Habar nu ai ce este puritatea de suflet. 
Nu am niciun interes să te mint că-ți vreau binele și că nu vreau nimic de la tine. Nu ai tu ce am eu nevoie.

Aș putea să scriu o listă deosebit de lungă cu toate acuzațiile aberante ce mi s-au adus până acum, dar sunt sătulă.
Mi-au trebuit mai mult de douăzeci de ani să învăț să mă ridic la fel de repede precum m-au făcut unii să cad.
Și știi de ce astăzi nu mă mai doare? 
Pentru că nu e vina mea că le lipsește sufletul. 
Nu e vina mea că au devenit călăi după ce au fost abuzați.
Nu e vina mea că au ales să fie răi. 

Dar, până acum, am umplut oceane cu lacrimile vărsate în solitudine și izolație.
Râuri întregi s-au format din sângele ce mi-a curs din rănile făcute fără considerație.

Mi-e milă de ei și-ar vrea să le iau durerea de pe suflete, că știu că suferă.
Știu că au atacat, ca să se apere.
Văd printre lacrimi și insulte pentru că vreau să văd.
Numai că ei iau acțiunile și vorbele drept atacuri sau minciună.
Nu pot să-mi distrug întreaga viață pentru cei ce mă disprețuiesc și mă batjocoresc.
Nu sunt Isus.
Dumnezeu nu mă va lua la El când mă vor fi pus pe cruce. N-am unde să merg. Nu mă așteaptă nimeni nicăieri. Mă am doar pe mine.

După mai mult de douăzeci de ani de muncă asiduă să-mi întăresc pielea și gradul de rezistență la atacuri nemiloase, astăzi nu mai plâng și nu mai am răni care sângerează. 
Mi-au rămas cicatricile.
Dar acestea nu dor decât când e vreme rea.

Nu port pică nimănui.
Îmi văd de viața mea așa cum am făcut-o-ntotdeauna. 
Nu am grija altora, nu urmăresc și nu judec pe alții decât atunci când fac rău familiei mele sau mie personal. 

Critic pe cei ce se „dau și se cred mai buni și mai drepți” după ce ucid râzând, chiar dacă numai la figurat. 

Nu am timp, energie și nici cea mai mică voință să mă gândesc la răzbunare, să complotez la ruinarea lor. 
Ba chiar îmi pare rău dacă au probleme.
Îmi pare rău, pentru că sunt om și am suflet.
Și asta împotriva a tot ceea ce mi-au făcut unele creaturi venite direct din iad.

Acum la sfârșitul anului, mă lepăd de rău și mă îndepărtez de ființele nerezonabile. 

Mi-a fost greu să ajung aici, dar sunt mândră de mine. Altcineva în locul meu ar simți altceva și-mi pare rău pentru ei.
Ura, gândurile de răzbunare, grandomania, superbia sunt sentimente distructive. 
Poate în final vei face rău celor pe care-i urăști, dar cu ce preț?
Vei pierde mai mult decât vei câștiga.
Îți vei fi irosit ani din viață și pierdut sufletul iremediabil.
Nu bate din palme, nu juca pe mormântul altora.
Când distrugi pe alții, te distrugi și pe tine.

Să fii bun este o alegere, nu o consecință. 

Aceasta este legea mea de aur. 

Fotografie de pe Pixabay