Cum se comportă românii în străinătate - Adevăr vs Minciună

Am plecat acum 18 ani din țară. În acest timp am văzut și auzit multe lucruri despre români.
98% au fost și sunt lucruri negative.
De aceea am și scris cărțile (în engleză):

Cum te simți când auzi lucruri rele despre frații tăi români? 
Spui că-i adevărat și-i dai în aia mă-sii? 
Dar dacă auzi asta despre tine? 
Cred că perspectivele se schimbă, nu? 
Că noi credem că alții sunt capabili să facă rele, dar noi nu.

De multe ori însă ne supărăm când străinii ne discriminează și sărim de fund în sus afirmând că minoritățile sunt cele care ne „strică fața”.
Și câteodată chiar așa e.
Minorități sau nu, pe pașaportul lor scrie „România”.

Am mulți prieteni englezi și știi ce cred ei despre români în general? 
Ceea ce mass-media împarte cu foarte multă generozitate.
Și ceea ce spun se rezumă la asta (în cea mai mare parte):
Românii care merg în străinătate se comportă deplorabil. 
Citez un prieten de-al meu: „Românii buni vin la noi cu intenții criminale. Acasă la ei sunt oameni de treabă, și aici fac ravagii. Fură ce pot de la omul de rând și de la stat ca să facă cât mai mulți bani în cel mai scurt timp ca apoi să se întoarcă la ei în țară și să se dea mari.”
Sau, altă citație: „La noi vin numai criminalii căutați de lege.”

Dacă nu ai văzut documentarul care a făcut înconjurul lumii „Romanians are Coming” te invit să-l cauți pe YouTube sau BBC.
Am plâns în hohote pentru că l-am văzut în prima seară în care am ajuns în Anglia în luna iunie a anului 2014.
Eram în casa gazdelor mele... British 100%.
Am crezut că mor de rușine și supărare.

Dacă o televiziune ca BBC poate face un asemenea documentar, cum să-i condamni pe englezi că ne cred pe toți niște hoți cu acte în regulă?
BBC nu-i un post local din Muntenegru.

Când am plecat din România, în luna august a anului 2000, am crezut că străinii or să mă vadă pe mine, și nu pe românii care au ucis, furat și distrus cine știe câte familii și lucruri.
M-am înșelat.
Numai câteva persoane dintr-o mică localitate din munți, Asiago, m-au văzut exclusiv pe mine.
Nu știu dacă pentru că am fost singura româncă cu care au lucrat până atunci, cert este că m-au tratat cu respect și considerație exact cum meritam.

Când am scris cartea „14 Nuanțe de Roșu - Amintiri din Copilăria Comunistă, în volumul al doilea intitulat „Toate-s Vechi ” am inclus un capitol despre experiența mea cu românii în Italia.
Capitol ce ar fi trebuit să includ în „Ten Years in Italy, Three Weeks a Human” dar mi-a fost rușine.
Și-apoi mi-a fost frică să dau un alt motiv străinilor să ne disprețuiască.

Pe scurt, românii cu care am lucrat câteva zile în Pinarella di Cervia/Ravenna (pe lângă Rimini) m-au tratat cu o răutate ieșită din comun.
În toată viața mea n-am întâlnit ființe mai rele și mai încuiate la minte. A fost iadul pe pământ și era cât pe ce s-o mierlesc din cauza lor.

Drag român care citești aceste rânduri,
Permite-mi să-ți povestesc ce mi s-a-ntâmplat în Anglia cu români, frați de-ai noștri. Ba mai mult, erau frați de-ai miei, din Moldova adică.
Veninând într-o zi acasă de la servici, aud muzică încă din centrul orașului. Inițial am crezut că-i vreo bandă ceva - pe aici cântă mereu pe străzi - însă când deschid ușa de la clădirea mea, m-a trântit la pământ surpriza: venea de la vecinii mei.

Și-atunci mi-am dat seama că chinezii cu care n-am avut nici cea mai mică problemă în 2 ani, s-au mutat. Mi-a venit să plâng.
Am urcat și-am văzut ușa deschisă la vecini - aveau un scaun ca să stea deschisă. M-am îngrozit.
Și-așa a început calvarul: uși trântite la orice oră, muzică la maxim la fel, mizerie, ușa de la coridor lăsată deschisă pe larg... și un miros... un miros de te dădea jos din picioare efectiv.
N-am știut ce naționalitate aveau dar m-am rugat din toată inima să nu fie români.
Când am auzit-o pe Sofia Vicoveanca, n-am mai avut dubii.

Dar cel mai tare m-a supărat faptul că călcau pe scrisorile de pe coridor. Nu se sinchiseau să le ridice sau să le înconjoare, călcau pe ele pur și simplu.
N-am văzut în viața mea niște creaturi atât de nerespectoase.

N-am zis nimic că erau tineri, și-n plus, erau băieți - mai mult ca sigur 3. Eu eram singură. Mi-a fost frică pentru viața mea. Sincer.

În timp ce au locuit în această clădire, niciuna dintre comenzile făcute online: cărți, bijuterii, cosmetice, electronice, etc. nu mi-a ajuns.
Îmi fac cumpărăturile online de-o viață. Nu-mi place să merg în magazine - am o fobie. Nu se mai întâmplase niciodată să-mi lipsească ceva sau să nu-mi ajungă vreo comandă.

Nici nu mi-a trecut prin cap ce avea să descopăr după ce au plecat.
Am întrebat la poștă și mi-au spus că le-au adus pe toate și le-au lăsat pe coridor cum au făcut și până atunci. Este normal în străinătate. Dacă nu-ți trebuie semnătură, le lasă pe coridor - dacă ușa-i deschisă. Și ca ușa să fie deschisă, cineva trebuie să apese pe un buton - dacă nu-i lăsată deschisă pe larg ca la piață.

Numai ei și eu locuiam în această clădire. Nimeni altcineva.
Mi le-au luat ei, românii. Pe toate. Fără rușine.
Nu știu dacă știau că permanența lor era temporară aici ori pentru că sunt hoți (tâmpiți) de meserie.

După ce au plecat, nicio o altă comandă nu mi-a mai lipsit. Și nici înainte de ei.
Dar nu mi-am dat seama că ei erau responsabili cu furtul decât când comenzile au început să apară ca întotdeauna.
Așa mi-am dat seama că au plecat și că ei le-au luat.
Am înlemnit.
M-am rușinat de frații mei români.

Aș fi putut să merg la poliție că aveam numele lor pe scrisori - cretinii care nu au luat în considerare asta.
Și-acum ajung scrisori pe numele lor și-aș putea să-i dau în gât oricând.
Dar nu vreau să-mi fac țara de rahat.
Căci ăștia sunt cei care ne aruncă pe toți în mocirlă. 
Niște nenorociți fără pic de creier.
S-au perindat multe naționalități pe-aci dar niciuna nu mi-a luat nimic de nimic și niciuna nu a călcat scrisorile în picioare.
Nici măcar o dată.

N-am suportat nesimțirea, lipsa de respect și aroganța niciodată. Și unii și-au făcut un stil de viață bazat pe aceste trei caracterisitici.
Că-i mai ușor să fii rău decât să fii bun.

De ce ne discriminează străinii?
Din cauza celor ca vecinii mei și din cauza celor care se comportă ca cei de la Pinarella di Cervia.
O mână de oameni are puterea să strice reputația unei țări întregi.
Și, din nefericire, ca ei mai sunt mulți și în țară și în străinătate.

Câteodată trebuie să le dăm dreptate străinilor: unii dintre noi sunt niște surogate de oameni și se comportă mai rău decât animalele. 

Ție ți-ar conveni ca cineva să-ți intre în casă și să-ți fure pâinea? 

Evident că nu toți ne comportăm la fel, însă plătim același preț.

Zilele trecute am citit niște comentarii la o postare referitoare la Epoca de Aur.
Majoritatea plângeau acele vremuri.
Nu e nimic nou.
O părere m-a făcut să mi se încrețească pielea pe mine.
Părerea unei creaturi care a trebuit să emigreze ca să-și câștige o pâine.
Suna cam așa:
„Ce bine era cu Ceaușescu. Îi urăsc de moarte pe străini. Ne-au nenorocit.”

Îi urâm de moarte pe acei care ne dau un loc de muncă și ne pun pâinea pe masă.

Comentarii ca acestea mă fac să mă rușinez că am aceeași naționalitate cu autorii lor.
Dar nu e vina mea.
Orice copac are uscăturile lui. 
Eu voi continua să mă comport ca un om atât în țară cât și în străinătate.
Și sper că și tu. Faptul că unii te tratează prost din cauza confraților tăi te face să te simți frustrat și nedreptățit însă gândește-te că unii dintre noi chiar sunt așa.
Se știe că mulți nevinovați plătesc păcatele păcătoșilor.
Nu e frumos, bine și plăcut, dar asta-i viața.
Toți avem prejudicii.

Nu sunt responsabilă pentru mârșăviile unora așa cum n-am niciun merit că Simona Halep e numărul 1 în lume. 
Eu... sunt responsabilă pentru faptele mele. Atât. 
Și pentru asta sunt mândră că-s româncă. 






Toate cărțile mele se găsesc în mediul online în ambele formate: electronic și de hârtie, tastând în orice motor de căutare „cărți de Cristina G.” sau, pur și simplu, scriind titlul cărții de care ești interesat, urmat de numele meu.

De asemenea, pe Amazon găsești toate cărțile mele în ambele formate - asta în engleză.
Cărțile în limba română se găsesc pe Amazon numai în format de hârtie. 
Tot în format de hârtie (print) le poți comanda în librăria ta preferată. 
Vorbește cu vânzătorul su vânzătoarea. 

În format electronic (mobi, ePub, PDF), cărțile în română se găsesc pe:
  • Google Books & Play, 
  • Draft2Digital
  • iBooks, 
  • Kobo, 
  • Scribd și-n multe alte biblioteci online. 
***
Te invit să te înscrii la scrisoarea ocazională ca să fii la curent cu toate inițiativele mele.

***
Dacă vrei să te ții în contact cu mine, mă găsești peste tot și nu m-aș supăra dacă ai da și tu un like, follow.
Aici ai câteva linkuri:
  • https://scriitorcristinag.blogspot.com
  • https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P 
  • https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
  • Google Books
  • https://www.facebook.com/creatiideCristinaG/
  • https://twitter.com/CristinaGscrie
  • https://twitter.com/authorcristinag
  • https://www.facebook.com/authorcristinag/
  • https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/
  • Pe YouTube am diferite vlog-uri grozav de amuzante. 
Iar dacă ai citit cărțile mele și ți-au plăcut, te rog, dacă ai 1 minut, să lași o recenzie (comentariu, gândurile și impresiile tale) pe Goodreads, Amazon, Google.  



Trimiteți un comentariu

Coming soon

Copyright © De Vorbă cu Cristina G.. Designed by OddThemes